Ce-i şi cu bucuria

Uneori nu înteleg în ce constă o bucurie… o aştept atât de mult timp… iar când vine… deja mă gândesc la următorul pas, pe care trebuie să-l fac… Nu am simţit, mai mult de câteva ceasuri, efectul bucuriei… pentru că ştiu că o bucurie nu vine singură ci atrage câteva necazuri.. pentru a compensa….

Top inventii 2012

Stiinta si tehnica merg mana in mana inca de la inceputuri. Ultimii 100 de ani au fost cei mai bogati in dezvoltari tehnologice, si desi poate unele dintre aceste inventii nu au fost la fel de revolutionare ca focul, roata, masina sau telefonul majoritatea dintre ele sunt dea dreptul uluitoare, si demne de filme SF. Printre cele mai remarcabile inventii ale anului 2012 se regasesc:
-          Gamepadul hibrid pentru computer. Intr-o lume in care jocurile sunt din ce in ce mai populare, si tehnologia trebuie sa se reinventeze. Astfel a aparut mouse-ul care poate deveni la nevoie controler pentru jocuri. 
-          Bumbacul care poate produce electricitate. Inventatori din SUA, Italia si Franta au dezvoltat tranzistoare facute din bumbac. Scopul final al inventiei este de a ne ajuta sa intelegem mediul inconjurator si de a crea haine inteligente, de exemplu tricouri care sa masoare gradul de poluare a aerului.
-          Printarea de obiecte in 3D. Cei de la Pirate Bay au creat o aplicatie prin care poti vedea pozele tale in format 3D. 
-          Aplicatia Facebook “If I die”. Este o aplicatie destul de amuzanta din punctul meu de vedere care a fost creata pentru a te ajuta sa iti administrezi contul de Facebook dupa ce mori. Prin intremediul acestei aplicatii ai optiunea de a inregistra in video sau un mesaj care sa se posteze automat pe contul de Facebook in momentul in care mori.  
-          Nao Next Gen Bot este un robotel simpatic care a fost initial creat pentru a ajuta copii cu autism. Are doua camere HD si poti purta conversatii cu el datorita abilitatii de a recunoaste cuvinte si a raspunde in functie de acestea.
-          Descoperirea care ar putea sa ne imbunatateasca foarte mult memoria.  Este vorba de molecula PKR, care este asociata cu eliberarea de senzatii setresante. Inhibarea acestei molecule duce la o cresterea capacitatii noastre de a  retine informatii.

La marginea luminii.. ori a întunericului

 „Se plângea mereu de dorinţe… că mereu le-ar fi vrut în floare, ca apoi să le culeagă fructul mult râvnit.. se tot plângea
Din plânsuri şiroaie şi întrebări fără de răspuns se naşte dorinţa de a pleca….
Pe drumul de clipe, care pârâia la fiecare pas… la fiecare pas se mai spărgea o clipă şi odată cu spargerea ei dispărea şi drumul- în urmă…. drumul dispărea pe măsură ce tu făceai paşi.. dar nu se termina, cotea mereu şi trecea chiar şi pe munte….  şi tu mergeai pe el….
Uneori drumul te duce la marginea luminii… continuă prin negură dar, ţie ţi-e teamă… dacă te vei prăbuşi, dacă nu vei merge destul de repede – poate vei zăbovi prea mult pe o clipă şi vei cădea împreună cu ea într-un loc de nimeni cunoscut ci doar de tu-ul ce-a fost şi restul fostului…. Aşa că te aşezi pe marginea luminii.. şi te gândeşti… încercând a levita… păcălind astfel clipă…
O iei de la începutul lumii.. .de la naşterea ei, de la faptul că lumina ar putea fi dătătoarea de viaţă şi creatoarea lumii pe care o numim noi azi realitate. Că de la punctul de lumină se va fi născut şi râul şi marea şi cerul şi pruncul ……
Uneori te cuprind mrejele întunericului.. că poate nu a fost aşa, ci altfel.. şi că lumina a distrus ce întunericul încerca a construi… o altă viaţă, da, în întuneric, cu râuri, mare şi cer şi prunc de întuneric…. doar există creaturi, în realitatea luminii tale,  care trăiesc în întuneric fără a-i servi luminii… poate că ele sunt dovada existenţei vieţii în întuneric…..  şi brusc ţi se pare că întunericul, de după marginea luminii, prinde culori… dar cum să fie asta posibil- când în întuneric nu există culori……
Şi te gândeşti la rolul creator al întunericului, la faptul că te-ai fi putut naşte într-un loc, pe care-l vei numi acasă, întunecat, şi că nu ştii dacă ai să pleci vreodată de acasă ori vei rămâne pe veci acolo, acasă…..neştiind pe unde umblii ori dacă umblii cu adevărat
Te gândeşti cum ai putea să îţi imaginezi în întuneric .. ce forme ar naşte  acest infinit? Şi cum ai putea să simţi dragostea… în întuneric….. ce complimente ai putea să îi faci.. în întuneric…..
Te oboseşte construirea unei alte lumi pe timp de raţiune, ai vrea să o faci în vis…. că totul e mai uşor în vis…. e vis
Dar nu poţi să dormi… căci stai pe clipe.. care se pot sparge oricând şi te arunca în.. ştii tu unde….
Ai putea… să iei o rază din lumină… să o înfăşori în material celest şi să îţi faci un prunc de lumină….  „un pui de viaţă”… cu care vei purcede la drum simţindu-te protejat de ceea ce nu cunoşti prin întoarcerea la cunoscute ori intuite, dar probabile şi foarte posibile…. dar dacă există viaţă acolo.. o viaţă pe care nu o poţi tu înţelege… pentru că eşti iniţiat în lumină… pentru că te simit bine la atingerea razelor de soare… dar dacă cineva stă la marginea întunericului…. şi  se gândeşte, şi el, cum să facă.. căci drumul lui merge prin lumina.. iar el e făptura a întunericului….
Dacă cel care stă la marginea luminii este acelaşi cu cel care stă la marginea întunericului, eşti tu?  Poate am fost născuţi din dragostea întunericului cu lumina… ori din ura lor…. ori poate nu… cert este că viaţa, dacă nu a fost învăţată, de la început, numai sub influenţa unui “părinte”, este calvar pentru că simţi nevoia de ambii, de pauze… poate că şi omul  ar trebui să vorbească uneori atât prin gura celui care stă la marginea luminii cât şi prin a celui care stă la marginea întunericului…ori prin amurguri şi răsărituri..

Despre rubeola

Rubeola este o boala infectioasa erupriva ce de obicei afecteaza copii sau adultii tineri. Cateodata infectia aste asimptomatica asa ca poate trece neobservata cu usurinta dar cu cat inaintati in varsta formele facute se agraveaza si au complicatii din cele mai neplacute.
Cel mai grav este sa se imbolnaveasca femeile insarcinate, deoarece virusul poate provoca avort spontan sau malformatii fatului.
Rubeola a fost de multe ori confundata cu rujeola sau scarlatina in trecut.
Prima data rubeola apare mentionata, descrisa  in 1752 de catre un medic german, asadar ramane cunoscuta sub denumirea de pojar german.
In 1881 un medic scotian foloseste pentru prima data denumirea de rubeola ce inseama in latina “rosiatic”, iar denumirea este preluata pretutindeni clarificandu se cu aceasta ocazie si faptul ca rubeola este o bola distincta de cele cu care era adesea confundata.
In 1938 doi cercetatori japonezi stabilesc originea virala a rubeolei injectand  subcutanat spalaturi nazale filtrate ale celor bolnavi.
Boala primeste atentia sporita abia in  1941 cand un medic australian observa malformatii congenital la copii nascuti din mame ce au avut rubeola in timpul sarcinii.
Dupa o grava epidemie de rubeola in America in anul 1964 cand au fost afectati 12.500.000 de personae si s au nascut in jur de 200.000 de copii cu malformatii, virusul a fost studiat in laboratoare in vederea obtinerii unui vaccin. Un an mai tarziu vaccinul contra rubeolei exista intr o prima varianta urmand sa se dezvolte. Abia in 1969 vaccinul este autorizat in america si vaccinarea este destinata copiilor prescolari.
In 1971 este preluat si  autorizat in Europa, urmand apoi sa fie perfectionat in timp pentru a acoperi mai multe boli asemanatoare.
Curand vaccinarea anti rubeola este introdusa ca procedura obligatorie in scoli si in programul national de de vaccinare.
In zilele noastre vaccinul se gaseste in varianta sa trivalenta ROR si este anti rujeola, oreion si rubeola.
Este un vaccin accesibil si este recomandat ca toti copii sa l faca in special fetele pentru a evita imbolnavirea in viitor si alte complicatii pe care le poate provoca virusul rubeolei.

Foarte frumos, Vasâle..foarte frumos!

În loc de Gheorghe, pentru ca a ieșit din uzul comedienilor.

Întâmplarea face că azi, spre uimirea mea, am văzut cum se poate distruge o persoană.Deci, prostia omenească...

Eu credeam că sunt alte mijloace de a trece printr-o decepție…e vorba de o prietenă care și-a prins prietenul înșelând-o, iar acum bea. Chiar la momentul în care vorbim, e turmentată.

De ce ne refugiem în alcool/țigări/prostii când suntem prea slabi de psihic să trecem singuri peste un moment nasol? Ne ajută la ceva? Nu. Dar fază mai tare: de ce atunci, când cei mai buni prieteni ai tăi, pe care i-ai chemat să te ajute să treci peste, încearcă să te ajute + să te oprească, tu continui să faci o tâmpenie, chit că știi că nu e bine deloc? Oare așa de egoiști am ajuns, încât dorim să ne facem rău cu orice preț?

Deci, sexul ucide. E greu să nu faci sex, dar atunci de ce e greu să trecem peste? Are cineva impresia că dacă faci o prostie, se mai poate întoarce timpul? E exact ceea ce zicea ea,este o greșeală, dar nu o tâmpenie faptul că existăm să ne plătim greșelile, fiecare cum poate.

Deci, premiile pentru categoria Foarte frumos, Vasâle(sau nu), revin următoarelor fapte:

1.Nu bea, că prostia e deja făcută (și nu căuta niciun alt motiv să o faci);

2. Ce-i în minus, înseamnă că nu-i în plus (tsapă…fraiere);

3. Don’t fuck and you won’t be fucked (be fair, for cryin’ out loud!!!)

iluzie sau adevăr?

Nu ştim. Nimeni nu ştie. Nu putem da pronosticuri. Uneori, ceea ce e nou ne sperie. Într-o lume în care toată lumea creează nesiguranţă, minciună şi egoism, încercăm să depăşim sentimentele de frică. Uneori însă, suntem copleşiţi. Şi reacţionăm în consecinţă. Nu contează însă faptele trecute. Deşi, e adevărat că îţi pune amprenta pe caracter şi personalitate. Doar că nimeni nu posedă o maşină a timpului, cu care să se întoarcă la un anumit moment pentru a schimba faptele proprii. Nu, nu posedăm aşa ceva, oricât ne-am dori. Posedăm doar prezentul. Avem putere asupra lui. Ne putem controla în fiecare secundă, deşi pare imposibil, iar scuza preponderentă e “natura umană”. Nu spun că nu este adevărată, sunt deacord cu principiul conform căruia “toţi suntem oameni şi greşim”. Perfect adevărat. Totuşi, nu e cazul să ne culcăm pe o ureche, ci să ne asumăm faptele şi să încercăm să ne controlă, pe cât posibil. Ştiu, vor spune unii, că sunt bună în teorie. Aşa e. Nu pot să fiu ipocrită şi să spun că mă controlez. Dar îmi permit să spun că încerc. Vorba aia, nu fă ce face popa, ci ce zice popa. Cam aşa şi cu asta. Uneori rănim oameni. Neintenţionat. Doar pentru că suntem oameni. Iar omul presupune şi stări. Proaste, bune. Fac parte din noi. Şi-atunci, zic, dacă nu avem o putere deplină asupra comportamentului nostru în fiecare secundă, ar trebui să ne cerem scuze că suntem oameni, deci supuşi erorilor?

Andrei Branisteanu si pastelul

Andrei Branisteanu, este un pictor roman ce abordeaza ca si gen, pastelul. Picturile sale sunt lucrate in ulei, pe panza si reprezinta diverse zone din lume sau din tara.
Denumira de pastel provine din  italiana « pastello »  unde inseamna pasta/ creion colorat.
Pastelul reprezinta o tehnica artistica in pictura ce se foloseste de un fel de creioane moi ce contin pigment si liant. Liantul care este un ulei ce tine legata pudra, din care este facut pigmentul si impreuna alcatuiesc creionul respectiv.
 Cel mai cunoscut  si preferat totodata tip de pastel este cel uleios. Acesta contine foarte putin liant, fapt ce da o mai mare putere pigmentului si confera  un aspect tot timpul proaspat picturilor. Tablourile raman tot timpul vii folosind pastelul uleios astfel ele au puterea, sa ne transporte in vremurile  pictate, sa ne dea senzatia ca in timp ce le privim suntem si noi acolo.
Genul ales de pictorul Andrei Branisteanu este folosit la pictarea portretelor sau a peisajelor de natura vie (in cazul sau) tocmai din cazuza faptului ca puterea pigmentului da viata tabloului si chiar dupa trecerea timpului nu se ingalbeneste iar culorile nu se estompeaza.
La pictarea peisajelor nici o alta tehnica nu poate reda mai bine  efectele trecatoare ale naturii precum miscarea norilor, lumina, vantul, etc. Desi culorile nu se pot amesteca foarte bine in crearea unui tablou, ele se pot intercala sau suprapune cu succes dand un rafinament cromatic, creand  un efect inconfundabil.
Desi pastelul si acuarela au fost excluse din domeniul picturii si incadrate la grafica, dupa cum puteti observa pastelul are puterea de a crea tablouri cu totul speciale.
Exista  multe dintre lucrarile pictorului Andrei Branisteanu la expozitiile virtuale dar la cerere il puteti contacta pentru a organiza o expozitie intr o anume locatia dorita.
De obicei lucrari ale sale gasiti la expozitia din parcul Herastrau daca doriti sa le vedeti si altfel decat online.

Ucraina și efectele ei.

Deci da, Ucraina. Ce reprezintă această minunată țară? Am să vă spun mai întâi ce reprezintă pentru voi și mai apoi pentru mine.
Ucraina este țara care ne scoate pe noi din sărăcie, este locul de unde aducem chestii. Aducem mâncare de la ruși, aducem beutura tot de la ei. Unii și fumează țigări de la ei, înainte- pentru că erau mai ieftine, acuma- pentru că nu înțeleg mesajul de pe pachet. Cine mai știe să citească Куріння викликає імпотенцію? Nu se știe că înseamnă fumatul provoacă impotență, deci dacă nu știm ce înseamnă, poate or fi mai bune. Beutura cel puțin, e fenomenală…chit că nu e mare reducerea de preț, sigur e mai bună. E de la ruși, garantat te face matol!
Dar Ucraina reprezintă și altceva. Pentru mine a reprezentat prima țară vizitată, prima apropiere de spațiul (ex?)sovietic, și tărâmul pe care am călcat, fostele pământuri ale Bucovinei, mi-au încărcat sufletul cu o emoție de nedescris. Câte comori există acolo, și aici zic strict de Bucovina de Nord… Aici vorbesc despre Hotin, Vinitsa, și neuitatul Cernăuți…cred, uneori, că trebuia să mă nasc acolo.
Nemaizicând altceva, sunt total aprofundamente îndrăgostit de limba ucraineană. Și aici vorbesc- cu scuzele de rigoare pentru Dna Reguș, care mi-a fost profesoară de limbă ucraineană- de limba ucraineană vorbită…atâta profunzime în limba lor, atât miracol…cum rar mai întâlnești (poate doar la polonă).
Sfat pentru cei care merg la Cernăuți. Vizitați împrejurimile…sunt un militrilihexabilion de lucruri de văzut…până și dacă vizitezi Podul Turcesc ai ce vedea, măcar să vezi cetatea Hotinului, Nistrul cel liniștit…încercați o promenadă pe Ulița Olga Kobyleanska. Se merită!

Cele mai nemărturisite fantezii..

Fiica cea mare îi mărturiseşte lui Martin Amis, la un moment dat, că din revoluţia sexuală ‘băieţii sunt cei care au câştigat’. E o evidenţă. Toată epoca e masculină prin excelenţă, o reprezentare a dorinţei masculine din arte până la comerţ, industrie ori politică. Iar această victorie, Houellebecq a observat-o, cu amărăciune, cel dintâi, se datorează consecinţelor perfide ale revoluţiei sexuale din anii ’60-70, care a fost revoluţia – reuşită – a schimbării femeilor inaccesibile în târfe adorabile, fără să fie şi revoluţia schimbării bărbaţilor în soţi, a cuplului în cuplu de durată. O schimbare socială debalansată, cu lărgirea unui splendid câmp de posibile (pilulă, avort etc.) şi îngustarea progresivă a celuilalt. Asta avea să ascută de o manieră absurdă concurenţa în rândurile aceluiaşi sex, urcând frumuseţea şi tinereţea, determinismul natural, în fruntea atuurilor, creând aristocraţii naturale, şi diminuând, pentru ambele sexe, garanţia unui liant durabil şi a egalităţii visate. Libertatea sexuală a sfârşit prin a însemna plierea totală a unei jumătăţi de lume, cea feminină, pe dorinţele jumătăţii celeilalte, dar de data asta cu mult mai puţine consecinţe şi riscuri. Lumea de acum, aproape ideal masculină, aratând exact cum ar fi sperat în cele mai nemărturisite fantezii un adolescent acneic să arate, e şi cea în care băieţii au putut câştiga nefăcând propriu-zis nimic pentru asta.

Cum sa iti cumperi bilete de avion ieftine

Majoritatea dintre noi suntem atenti in permanenta la reduceri si oferte pentru a face o targuiala buna in conditiile socio-economice de astazi. Biletele de avion pot fi scumpe, mai ales atunci cand incerci sa rezervi un loc de pe o zi pe alta sau de pe o saptamana pe alta, iar daca ar fi sa unim cele doua idei expuse mai sus, reiese ca ar trebui sa fim atenti la toate ofertele si reducerile pe care le putem obtine de la o companie aeriana.
Una dintre cele mai bune si mai eficiente metode de a cumpara bilete de avion ieftine este sa-ti rezervi locul cu mult timp inainte, astfel ca daca pleci intr-o vacanta programata din timp, drumul pana la destinatie este primul ce trebuie luat in considerare. Pare un lucru banal si ai crede ca toata lumea face asta, insa ai ramane uimit sa afli cat de multe persoana isi rezerva un loc pe ultima suta de metri. Exista o conceptie gresita conform careia zborurile prinse in ultimele secunde sunt mai ieftine, iar argumentul care sta la baza acesteia este urmatorul: decat sa trimita compania un avion cu locuri libere intr-o cursa, mai bine le vinde la un pret foarte mic, astfel incat toate sa fie ocupate. In general, majoritatea companiilor aeriene isi vor scoate locurile la vanzare cu sase luni inainte si chiar un an in unele cazuri, deci timpul nu este o problema.
Pentru a fi in permanenta informat cu privire la ofertele existente este o idee buna sa te inregistrezi cu e-mailul pe site-ul unei astfel de companii. Un prim avantaj este ca primesti saptamanal oferte care mai de care mai interesante, iar atat timp cat se aduna in e-mail nu cred ca este chiar atat de deranjant. De asemenea, nu trebuie sa-ti faci griji prea mari ca adresa ta va ajunge in listele de spam pentru simplu fapt ca ai furnizat-o unei firme pentru care respectul si siguranta clientilor este mult mai importanta decat suma infima pe care ai primi-o daca ar divulga asemenea informatii.
Forumurile si blogurile sunt o alta modalitate excelenta de a intrat in contact cu cei care au mai calatorit cu avionul la preturi mici sau care sunt calatori experimentati, daca ii putem numi asa. Ei iti pot oferi informatii folositoare.
Unii sunt de parere ca o calatorie este de multe ori la fel de importanta precum destinatia, deoarece atunci cand pleci cu prietenii intr-o vacanta nimic nu e mai frumos decat sa te opresti din drum sa bei o cafea, sa vizitezi fel de fel de obiective turistice si sa simti cu alte cuvinte ca ai plecat intr-o excursie. Alternativa este avionul, un mijloc de transport rapid si eficient care iti ofera un raport pret-calitate excelent, iar daca esti impreuna cu familia, cu cei mici sau cei batrani atunci masina nu este mai este o optiune atat de viabila.
In concluzie, indiferent unde te decizi sa pleci sau cu ce scop trebuie sa faci o calatorie, alegerea ramane la tine, astfel ca tu esti singurul in masura sa decida daca o calatorie cu avionul iti reprezinta interesele si te ajuta sa-ti indeplinesti mai repede scopul. Pretul nu trebuie sa reprezinta o piedica, deoarece dupa cum am afirmat si mai sus acesta poate fi convenabil pentru tine atat timp cat stii sa te orientezi dupa o afacere buna.

Pare necesar.

  Am încercat să înţeleg de ce nici ‘Ladri di biciclette’, nici ’8 1/2′ nu mi-au ‘plăcut’. S-ar părea că miza rămâne primordială. Doar-esteticul nu mă interesează, nici psihologicul, nici conştiinţa socială sau moralismul mic (pff… sau ‘mare’). Pentru mine sunt straturi, învelişuri care trebuie să conţină ceva. În film, într-o carte caut probabil ca, dincolo de formă, să transpară un fond îndeajuns de ‘semnificativ’ ca să provoace o emoţie care revelă, nu ştiu prea bine cum, adevărul sau părţi semnificative de real. Sau ceea ce subminează realul. Or, e greu de găsit conţinut, în orice. Goana după conţinut e tristeţe sigură. Şi culmea e că nu văd sensul propriu-zis al acestui ‘conţinut’, în afara faptului că pare necesar.

       Două iahturi, două jet-uri, trei reşedinţe pe câte o insulă, petreceri, dispariţia calendarului, timp îngheţat… Te gândeşti că avem vieţi care, pe lângă ale lor, trebuie să pară silvestre.

       Într-o situaţie dificilă, limbajul e identic cu nisipurile mişcătoare: cu cât te agiţi, cu atât mai repede te vei scufunda. Tăcerea pare soluţia pentru a rămâne la suprafaţă mai multă vreme. Când sunt întrebat ceva, se întâmplă uneori să nu răspund pe loc; alteori, răspunsul e tangent sau exterior. Trebuie să înţeleg că prefer să mă scufund lent.
       În fine, nu sunt oricum prezent niciodată.

       Sagan: ‘Te droghezi fiindcă viaţa este enervantă, fiindcă cei din jur sunt obositori, fiindcă nu mai există idee mare de apărat, fiindcă lipseşte avântul’.
       Mai cu seamă avântul.

Vremea îşi revine treptat.

Anchetă în Monde despre… ‘tirania epilării’. Se pare că epifenomene oricât de neînsemnate vădesc tendinţa generală. Epilarea inghinală totală, de pildă, se potriveşte fantasmelor reprimat pedofile ale epocii. Minorele sunt out of touch; compensatoriu, un sex feminin trebuie să aibă o aparenţă lipsită de pilozitate, pentru a avea iluzia că posezi prepubere. Cel mai mic semn de pilozitate a pubisului întristează subit, inconştient: nu e o fată ci o femeie… Sombrare în amintire dezolată şi dezgust. Femeile care aleg un pubis neted înţeleg foarte bine ce se petrece, cărei fantasme îi răspund. Ele au de obicei o atitudine ambivalentă: invocă fie resortul estetic şi igienic, fie cel practic (posibilitatea de a purta string-ul la plajă etc.) pentru a proteja fantasma pedofilă a partenerului. Cei doi se acoperă ideal unul pe celălalt; la nivel inconştient există o sudură perfectă.
       Mitterrand cobora în anii ’80 maturitatea legală de la 21 la 18 ani, dintr-o trăsătură de condei. Următorul tip care va face saltul de la 18 la 15 va produce în felul lui o revoluţie. Când vom înregistra pesemne sfârşitul junismului şi debutul fantasmei gerontofile.

       The lady from Shanghai (1947).

       Vizită la L. Vremea îşi revine treptat.

Ursitoarele vin cu daruri multe

La fel ca si in povestile pe care mama le citea cand eram mici, ursitoarele moderne vin la petrecerile de botez incarcate cu daruri pentru cel mic: graul ce va asigura botatia, macul pentru odihna si orezul care simbolizeaza norocul. Insa mai exista si altele: o pana alba pentru mersul usor, un ou pentru ca mostenitorii sai sa fie la fel de sanatosi ca el sau menta pentru ca cel mic sa creasca repede si frumos. Insa dincolo de spectacol, ursitoarele vin cu sufletul curat si pline de iubire, prorocindu-i celui mic un viitor luminos si frumos.
E drept ca acest obicei dateaza inca din cele mai vechi timpuri ale istoriei insa la fel de adevarat este si faptul ca fiecare parinte isi doreste mereu numai cele mai bune lucruri pentru copilul sau asa ca ursitoarele nu fac decat sa intareasca aceste dorinte, sa le dea glas si sa le transforme in meniri pentru copilul abia nascut.
Daca parintii doresc, ursitoarele pot sa ii prevesteasca copilului viitorul pornind de la zodia acestuia, iar la petrecere ii pot aduce si o piatra semi-pretioasa ce ii va aduce noroc in viitor.
Straiele ursitoarelor, rochii ample de bal, frumos decorate si atat de surprinzatoare ca ai impresia ca ai nimerit intr-un taram de basm nu fac decat sa contribuie si mai mult la efectul magic al evenimentelor la care aceste ursitoare moderne participa.
Daca vrei sa afli mai multe despre zane si ursitoare, o poti face aici si tot acolo poti sa iei legatura cu aceste iele moderne ce vor veni cu bucurie la petrecerea celui mic.

De mult uitate…

Nu trimit lepșe și nu prea răspund la ele, singura la care am răspuns până acum a fost cea a alcoalelor și a altor băuturi tari, trimisă (și) mie de Marius. Această provocare la amintire e adresată, însă, oricui va citi cele de mai jos.

Astăzi, vorbind de tot felul de specialități culinare și de locurile în care puteau fi găsite în Timișoara acum mulți ani, m-am gândit să vă provoc la asemenea amintiri…  Care, recunosc, nu prea cadrează cu Săptămâna Patimilor și Postul Paștelui.

Ca atare, hai să ne aducem aminte de următoarele, într-o ordine pur aleatoare:

- langoșeria de pe str. Eugeniu de Savoya, deschisă, desigur, înainte de 1989, de unde luam langoși pentru toți colegii, prin clasa a VI-a, și unde astăzi este (sau nu mai este) Scottish-ul cel vechi;

- aprozarul care se afla în locul unde de mulți ani deja e Cafe Colț și de unde, prin clasa a V-a, un bun coleg de clasă (Sergiule, pe unde ești tu acum?) și-a cumpărat odată vreo 2-3 pungi de bomboane cu rom și le-a halit pe toate la o oră de germană sau română;

- localurile-surori Hamburger Plus și Extra Plus, de lângă Piața Unirii, pe str. Vasile Alecsandri, unde mâncam mai mulți, tot prin gimnaziu, înainte să începem orele, care erau de după-masă și unde, din câte îmi aduc aminte, mâncarea era insipidă, incoloră și inodoră;

- anostul local denumit Prince al unui turc, aproximativ acolo unde este acum un magazin de papetărie parcă, aproape vis-a-vis de Liceul Lenau, Școala Mare, unde turcul, tinerel, făcea un kebab excelent și mai aducea de nu știu unde niște tăvi imense, de alamă, în care tronau în o tonă de sirop de miere niște baclavale fabuloase;

- cofetăria din Piața Unirii, de lângă Dom, și ea o relicvă a epocii de dinainte de 1989, alt loc în care ne cumpăram printr-a VI-a batoane, marțipan făcut de ei și limbi de pisică… cine mai știe ce-s și alea?

- brutăria unui turc, altul decât cel cu kebab-ul, care făcea o cocă albă și moale, o pâine turcească, coaptă electric, fără niciun gust, după care toți se dădeau leșinați, pentru că era ceva complet nou și ne mai văzut, care inițial a fost în locul unde e acum Cafe Timi’s, vis-a-vis de Eric’s, pe str. Vasile Alecsandri, și care apoi s-a mutat în Piața Sf. Gheorghe, acolo unde, de foarte mulți ani, e Librăria Humanitas;

- supermarketul aflat în Piața Mărăști, vis-a-vis de Clinicile Noi, acolo unde e azi Banca Carpatica, al cărui nume l-am uitat, și unde, prin 1995-1996, cred, se găseau cereale Kellogg´s, cum vedeam noi doar în reclamele posturilor germane, la care ne uitam în disperare dimineața, înainte să ne înceapă orele;

- cofetăria K2 (așa îi zicea?), care vindea înghețată italienească și apoi clătite, făcute la o mașinărie specială, un fel de plită senzațională pentru acele epoci, unde am fost noi, câțiva colegi de clasă, printr-a VI-a, pentru prima dată singuri, fără părinți. Noi? Păi îmi aduc aminte de Anca P., Anca L., Diana V., Laura M., Sergiu B., Theo M., Arni T., Vlad S. și sigur mai erau și alții… Era în decembrie, se terminase trimestrul cu ora de dirigenție :) Mai țineți minte?

De astea îmi aduc aminte, așa la prima strigare. Aștept completări de la alți bloggeri, dar mai ales de la foștii mei colegi de clasă, și, desigur, de la orice cititor, chiar mai în vârstă, despre locurile și produsele care au existat odată și care acum sunt simple amintiri. Frumoase.

Voi reveni cu completări.

Provocarea pătrășciană a alcoalelor și a altor băuturi tari :)

mă faci să scriu lucruri din aștea personale pe care nu doream în mod neapărat să le public pe blog… Așa că voi fi scurt și la obiect, ordinea e (aproape) aleatoare.
Îmi plac următoarele, cu precizarea că pe cele alcoolice le consum rar, foarte rar, poate prea rar.
- o țuică bună din Banat, deci nu prea tare, deci un rachiu de prin părțile Carașului, de la Armeniș, Teregova, Rusca Teregova sau Feneș… poate chiar din merele mele proprii și personale de la Iabalcea, cu condiția să le transforme bunul meu fost coleg Werner Kremm în ce a promis că le transformă :)
- un whiskey mic, preferabil Jack Daniel’s, eventual cu o Cola, dar nu musai
- un vin alb și sec, de preferabil o Crâmpoșie de Drăgășani. Dar oricând merg și toate vinurile Recașului, precum și unele ale Minișului, chiar și dulcea Cadarcă :)
- dacă e să fie bere, atunci Erdinger Weissbier. Eventual Stella Artois.
- un fresh de morcovi, măr și țelină
- o limonadă cu apă minerală și miere
- un ceai verde
- un pahar de lapte rece
Și, last but not least, apă. Plată. Perenna. De la Calina, din Caraș. Sau Jana, din Croația. Sau Voeslauer, din Austria.

Super Mario Bros

Despre Mario s-au scris multe si chiar si mai multe jocuri cu celebrul personaj au fost inventate, sau reinventate.  Acest personaj pare a fi o nesecata sursa de imaginatie pentru crearea de jocuri noi, si inca cu un mare succes la public. In alta ordine de idei si  deoarece voi fi vesnic indragostita de acest personaj, nu vad cum toate aceste jocuri care au pornit de la Super Mario Bros, ar putea fi altceva decat un succes!
Jocul a fost lansat de catre cei de la Nintendo in 1985 si a devenit in scurt timp unul dintre cele mai bine vandute jocuri din istorie, fiind devansat ca si numar de vanzari doar de Wii sports.  Jocul Super Mario Bros, a fost updatat, reeditat, modificat in nenumarate jocuri care din care mai atractive. Chiar si dupa atatia ani inca se mai creeaza jocuri noi avand ca personaj principal pe acest instalator in salopeta albastra si sapca rosie.
Unul dintre cele mai noi jocuri de succes care il au ca personaj principal pe Mario este New Super Mario Bros. 2, joc produs de catre cei de la Nintendo ca si urmare a jocului New Super Mario Bros. care a avut lansarea in 2006 . In acest joc Mario isi continua aventurile prin Regatul Ciuperca si lupta pentru infrangerea tuturor obstacolelor si salvarea printesei Piersica. In drumul sau catre salvarea printesei Mario trebuie sa aduna cat mai multe monezi.
Pe langa jocurile clasice pentru console au fost create si multe jocuri adresate detinatorilor de PC-uri. In acest fel si cei care nu detin o consola se pot bucura de nemuritoarele aventuri ale instalatorului si impreuna cu el sa ia parte la aventuri antrenante.
Eu sunt de parere ca aceste jocuri nu isi vor pierde din popularitate nici in urmatorii ani si ca voi ajunge la batranete in continuare in compania lui Mario si a aventurilor lui.

Portocaliu / Orange

Portocalii sint portocalele. Chiar si cele din Sicilia care, la fel ca in bancul acela stupid despre curve, au si putin rosu. Dar e la interior si nu se vede. In rest, toate lucrurile portocalii pleaca de aici. Portocalii sint cartile, asta de cind s-a scris portocala mecanica, portocalii sint ratele (bleahhh, cum naiba or putea frantujii sa manince asa ceva). 
Portocaliu e si fotbalul, din 1974. Mai tineti minte? Jongbloed, Suurbier, Risbergen, Haan, Krol, Jansen, Van Haneggem, Neskens, Repp, Cruyff, Resenbring. Portocalii sint si firele de telefon, ramase aproape mute de admiratie in fata vorbelor portocalii care zboara deasupra lor si le privesc cu dispret mobil nedisimulat. Portocaliu e si vinul de Porto, obosit intr-un pahar de chihlimbar. Portocalie este iubirea dintre rosu si galben.

El plecase la stadion scrisnind din dinti. Era o vreme de porc si nu suporta sa se incotosmaneze cu atitea haine. Se consola insa cu gindul ca scapa pentru citeva ore. Ea era de-a dreptul fericita. Pret de citeva ceasuri era stapina absoluta a telecomenzii. Putea sa zapeze in voie, sa zaboveasca oricit la orice telenovela. Putea sa spele vasele tragind cu urechea la emtivi, putea sa faca orice cu televizorul. A, da, se putea uita in liniste Miss World. Arunca in chiuveta buretele galben imbibat de Axion cu aroma de lamiie si se afunda in fotoliul din piele galbena. Ah, ce fete frumoase. 
Astea sigur nu spala niciodata vasele. Mmm, ia sa le vedem. Miss India e frumoasa, dar prea s-au invatat astea cu stele-n frunte sa cistige. Miss America are un git de girafa si picioare de barza. Miss Italia seamana cu Ramona Badescu, Doamne, ce noroc a avut fata asta. Pe mine nu m-ar fi luat vreun baron sau marchiz sa ma faca vedeta. Miss Portugalia, daa, asta gagica! Mama ce tinuta are, si ce privireee. Si ce inspirata a fost sa nu vorbesca in engleza. Cum suna vorbele ei, ca vinul gros, nervos, care se strecoara intr-o doara. Si cum ii scapara ochii, pe sub genele lungi. 
E ca Gibraltarul care separa doua ape, doua lumi. Si Miss Portugalia a cistigat. Infasurata cu esarfa portocalie pe care scria cu litere de aur Miss World, parea si mai frumoasa. Statea in fotoliul galben si privea vrajita cum frumoasele lumii straluceau. Visa incetisor la evadare, dintr-o lume fara scapare. Se gindea: ce-mi lipseste oare, sa fiu si eu ca ele? Oglinda ii era martor, aproape nimic. Poate doar un strop de incredere. Si vointa de a pasi dincolo. Dar nu singura. Si nu avea cum sa stie ca si el, intorcindu-se de la stadion, visa la acelasi lucru. Cind a intrat in casa, rosu la fata de la gerul de afara si rosu de minie ca echipa lui mincase o bataie sora cu moartea, avu surpriza s-o gaseasca imbracata intr-o rochie galbena de tafta, rezemata usor de canapea. A dezbracat-o cu gesturi tandre, iar ea a ramas goala in fata lui, alba ca spuma laptelui. A luat-o in brate si a patruns-o prin fiecare por. Pina cind sufletele amindoura au devenit portocalii.

Hello Kitty le zâmbește copiilor de pe un telefon Samsung

Disponibil în mai multe culori, Samsung S5360 Galaxy Y, are o variantă cu renumita Hello Kitty, o pisicuță drăgălașă pe care o adoră cei mici. Totuși, pentru un telefon care este potrivit pentru copii acesta are destul de multe funcționalități și nu în ultimul rând trebuie spus că este un smartphone. 

Samsung S5360 Galaxy Y este unul dintre acele telefoane mobile care este extrem de ușor de utilizat. Dispozitivul dispune de un ecran de 3 inci, care este perfect pentru vizualizarea unor clipuri sau pentru jocuri. De asemenea, telefonul dispune și de tastatură QWERTY. 

Posesorii unui astfel de telefon pot personaliza complet ecranul de pornire, deoarece ei știu cel mai bine care funcții și aplicații sunt cele mai importante pentru fiecare dintre ei. Nu trebuie uitat nici faptul că oferă utilizatorului și posibilitatea de a se conecta la internet prin Wi-Fi. 
 Aplicația de tethering permite, de asemenea, conectarea la Internet a tabletei sau laptopului utilizatorului prin intermediul telefonului mobil. Funcția zoom cu atingere multiplă este ideală pentru navigarea pe Internet, pentru a mări paginile web și pentru a surprinde fiecare detaliu. 
Ca preț, telefonul se poate găsi pe piața liberă undeva pe la 550 lei. Nu face parte din categoria unor telefoane ieftine, dar având în vedere că este un smartphone își merită toți banii. Ca preț, acesta poate fi comparat cu Samsung C6712, care însă nu este un telefon mobil dar care are și el nenumărate funcții care ajută utilizatorul comunice în fiecare zi.